logo

Tel : +40-257-270.677; Mobil : +40-784-215.837


  • Estetica
    • Cosmetica si estetica dentara sunt discipline ale medicinii dentare dedicata artei si stiintei de a reda zambetul natural al unei persoane, imbunatatindu-i imaginea si respectul de sine, redandu-i starea de bine in ansamblu.

      Este ideala pentru pacientii ce-si doresc dinti sanatosi, bine aliniati, de o forma cat mai apropiata de perfectiune si, nu in ultimul rand, mult mai albi. Traim vremuri in care reusesc de cele mai multe ori cei energici, sanatosi si frumosi.

      Noile tehnologii in estetica dentara fac ca refacerea zambetului perfect si natural sa fie accesibil majoritatii, zambetul "a la Hollywood" sa nu mai fie doar apanajul starurilor hollywood-iene. Cu toate acestea, nu uitati ca imaginea genereaza succesul, iar o imagine frumoasa, estetica devine perfecta cu un zambet perfect.

      Vizitati clinica dentara Vivas Dent Arad pentru o consultatie profesionista, in timpul careia medicii nostri va vor explica amanuntit aspecte despre estetica dentara si va vor consilia in alegerea procedurilor de cosmetica dentara.

      -Dinti curati si albi - stralucirea zambetului cuceritor

       

      Estetica in Stomatologie

      Estetica stomatologica include o serie de tratamente stomatologice din arii diferite (protetica dentara, ortodontie, implantologie dentara, chirurgie orala) si are drept scop imbunatatirea aspectului dentitiei pacientilor de aici rezultand si acest termen de “terapie interdisciplinara”).

      In acest sens, se folosesc mai multe tehnici in estetica stomatologica, ca de exemplu: albirea dintilor, fatetarea dintilor (fie cu materiale compozite, fie cu fatete dentare ceramice), remodelare dentara, diverse tratamente ortodontice sau aplicarea unor implante dentare.

  • Odontoterapie
    • Odontoterapia

       

      Diversele probleme ale dintilor, de la caria simpla până la complicaţii grave ale acestora, pot fi eliminate cu ajutorul tratamentelor odontologice corespunzătoare. Tratamentele presupun refacerea structurii şi a functionalităţii dintilor afectaţi, cu ajutorul unor materiale şi tehnici moderne, care permit obţinerea de rezultate durabile şi perfect estetice.

       

      Caria dentara

       

      Caria dentara apare atunci când bacteriile din cavitatea bucală produc acizi care atacă dintele. Netratată, caria dentara se poate complica cu infecţii şi poate duce chiar la pierderea dintelui.

      caria dentara

      Caria dentara poate fi prevenită prin periajul dintilor şi folosirea aţei dentare cu regularitate, prin controale stomatologice periodice, prin periajul profesional şi prin evitarea alimentelor bogate în zahăr.

        Pentru tratarea corespunzătoare a cariilor dentare, se utilizează cele mai bune materiale şi cea mai înaltă tehnologie;

      tratarea dintilor hipersensibili;
      bio-materiale care, sub obturaţiile coronare, ajută la conservarea vitalităţii dintelui;
      obturaţii fizionomice fotopolimerizabile;
      obturaţii din compozit nanohibrid cu estetică extraordinară şi rezistenţă maximă;

      caria dentara, odontoterapia

      Odontoterapie
  • Endodontie
    • Pe măsură ce stomatologii recunosc că dinţii naturali sunt mai eficienţi decât orice alt înlocuitor, găsesc că merită depunerea unui efort suplimentar în menţinerea dintelui afectat pulpar. În practica stomatologică rolul endodonţiei s-a lărgit foarte mult în ultimii ani. Deşi sunt mulţi factori implicaţi, cel mai important factor al acestei dezvoltări este rata de predictibilitate a reuşitei endodontice.

      Endodontie este disciplină specializată în studiul şi tratamentul bolilor pulpei dentare.

      Intrebari frecvente in endodontie:

       

      1. Ce este un medic dentist cu practică limitată la endodonţie ?
      Este un medic dentist care efectuează în practica curentă doar tratamente endodontice la cel mai înalt nivel. El se instruieşte permanent în această specialitate, pentru a fi la curent cu tehnicile, tehnologia şi materialele cele mai avansate disponibile.

      2. De ce doar tratamentul endodontic poate elimina infecţia din interiorul dintelui? Nu este suficient să iau un antibiotic ?
      După moartea pulpei, spaţiul din interiorul dintelui (camera pulpară şi canalele radiculare) conţine resturile de ţesut pulpar în descompunere, care reprezintă hrană pentru bacteriile venite din salivă. Numai tratamentul endodontic, prin curăţarea şi dezinfectarea canalelor radiculare, poate elimina pe termen inapoi sus lung infecţia, intervenind acolo unde organismul şi antibioticele nu pot acţiona, adică în interiorul dintelui.

      3. Ce presupune tratamentul endodontic ?
      Scopul final este reprezentat de salvarea de la extracţie a unui dinte a cărui pulpă este inflamată sau necrozată şi tratarea sau prevenirea extinderii infecţiei şi a inflamaţiei la nivelul ţesuturilor de vecinătate (oase maxilare, ţesuturi moi). Descris foarte pe scurt, în timpul tratamentului endodontic, întregul sistem de canale situat în interiorul rădăcinilor dintelui este curăţat de resturi organice şi bacterii şi umplut etanş .

      4. Când este necesar un tratament endodontic?
      Aveţi unul dintre următoarele simptome?
      - sensibilitate la cald sau la rece care persistă mult timp după îndepărtarea stimulului dureros
      - durere la masticaţie sau la muşcătură
      - durere surdă
      - durere spontană
      - durere pulsatilă
      - durere care vă trezeşte noaptea din somn
      - durere persistentă la un dinte pe care s-a pus o obturaţie (plombă) sau o coroană de acoperire
      - durere la un dinte care a mai fost tratat endodontic
      - durere la un dinte care a suferit o traumă
      - durere cronică care iradiază spre nas, ochi, gât, ureche
      - dinte cu mobilitate anormală
      - o umflătură în apropierea unui dinte, din care, când este apăsată, iese sânge sau puroi
      - dinte care şi-a schimbat culoarea

      Endodontie
  • Parodontologie
    • Paradontopatia este o afectiune din ce in ce mai des intilnita in ultima perioada, si consta in distrugerea sistemului de sustinere a dintilor de cele mai multe ori fara semne pe smaltul exterior al dintilor. Aparitia acestei afectiuni poate avea ca factori fumatul, tartrul sau placa bacteriana sau pot fi factori ereditari.

        Printre primele semne in cazul aparitiei paradontopatiei este inflamatia gingiei, iar ulterior, prin extinderea afectiunii dintii pot capata mobilitate. Alaturi de complicatiile cariei dentare, parodontoza reprezinta una dintre cele mai importante cauze ale pierderii dintilor.

      Gratie ultimelor descoperiri din domeniu, boala parodontala beneficiaza in clinica noastra de un tratament complex, individualizat in functie de fiecare forma clinica si in armonie cu dorintele pacientului, asigurand prelungirea duratei de existenta a dintilor pe arcada.

      Se poate reusi insa incetinirea progresiei bolii sau chiar incetarea ei si prin metode chirurgicale chiar se poate remedia in mare masura defectul produs.

      Parodontologie

      Intrebari Frecvente in Parodontologie
       

      Ce sunt bolile parodontale?

      Bolile pardontale sunt afectiuni ale gingiei si osului alveolar precum si ale ligamentelor ce sustin dintele in alveola. Ele sunt cauzate in principal de placa bacteriana care determina inflamatia parodontiului marginal. In faza incipienta, afectiunea parodontala poarta numele de gingivita si este reversibila prin tratament adecvat si mentinerea unei igiene riguroase. Netratata, gingivita poate duce la parodontopatie ( parodontoza ) si in final la pierderea dintilor.

      Parodontia

      Care sunt simptomele bolilor parodontale?

      Printre semnele alarmante se numara: gingii rosii si sensibile, ce sangereaza la periaj si masticatie; usoara mancarime gingivala; dureri usoare, suportabile, la periaj si in timpul masticatiei unor alimente dure sau fierbinti. Deoarece manifestarile clinice sunt reduse ca intensitate si intermitente, ele sunt de obicei tolerate de majoritatea pacientilor, care nu solicita decat rar o consultatie de specialitate din aceste cauze.

      Ce este parodontopatia?

      Parodontopatia este, impreuna cu caria dentara, una dintre cauzele principale care duc la pierderea dintilor. Parodontopatia este o boala a parodontiului, tesutul de sustinere a dintelui in alveola osoasa. Astfel, putem intalni dinti aparent sanatosi, fara carii, care sunt mobile si care uneori necesita extractia. Daca aveti gingii umflate, rosii violacee, care sangereaza usor, ar fi indicat sa consultati un medic stomatolog.

      Cum putem preveni parodontoza?

      Periajul dentar corect, precum si prezentarea la controlul periodic stomatologic din 6 in 6 luni sunt modalitati elementare, dar foarte eficiente de prevenire a aparitiei bolii parodontale. Periajul dentar trebuie executat de 2 ori pe zi, dimineata si seara. De asemenea, e foarte importanta tehnica de periaj pentru ca un periaj incorect poate deveni chiar nociv. De aceea, adresati-va unui medic stomatolog care va poate explica o modalitate corecta de periaj. Alaturi de periajul zilnic este necesar un detartraj insotit de un periaj profesional, o data la sase luni.

      Parodontologie
  • Chirurgie dentară
    • Chirurgie Dentara
       

      Cea mai frecventa interventie chirurgicala intalnita in stomatologie este extractia dentara. Atunci cand un dinte este foarte distrus si nu mai poate fi refacut sau daca imbolnavirea sa provoaca complicatii, el trebuie extras.
      Dintele extras se poate inlocui cu un implant dentar (vezi implantologie) sau cu o punte dentara.

      Chirurgia dentara (dento-alveolara) permite medicilor specialisti  ai clinicii ,  sa rezolve cazurile complicate cu punct de plecare dentar.
      In aceasta categorie enumeram:

      – chisturile maxilare, 
      – granuloamele  apicale (necesita rezectii apicale) 
      – molarii de minte inclusi sau semiinclusi,
      – caninii inclusi,

      – extractii dentare prin alveolotomie in cazuri dificile,
      – incizia abceselor periosoase cu punct de plecare dentar, 
      – tratament chirurgical pre- si pro- protetic, 
      – descoperirea dintilor inclusi in scop ortodontic, 
      – extirparea tumorilor benigne ale partilor moi sau ale oaselor maxilare, 
      – chirurgia parodontala,
      – augumentari osoase, 
      – sinus lifting extern sau intern (folosite in implantologie),
      – diagnosticarea tumorilor maligne si indrumarea pacientilor catre serviciile  de specialitate,
      – tehnici curente de extractie a dintilor temporari si permanenti;

      – granuloamele  apicale (necesita rezectii apicale) ,
      – Tratamentul de urgenţă al accidentelor şi complicaţiilor extracţiei dentare; 
      – Extractii alveoloplastice (chirurgicale); 
      – Odontectomia;
      – Osteotomia transmaxilara; 
      – Chiuretajul periapical;
      – Amputaţie, premolarizare, hemisecţie;
      – Excizia şi plastia frenurilor si bridelor;

      Chirurgie dentară
  • Implantologie
    • Implantologie Dentara

      Ce este un implant dentar si care este rolul lui?

      implantologie dentaraUn Implant dentar propriu-zis este un dispozitiv fabricat in general din titan de inalta puritate ( grad IV si V), ce inlocuieste radacina dintelui natural.

      Cel mai folosit material in implantologie, Titanul este un material biocompatibil si permite integrarea biologica in tesutul osos prin procesul de osteointegrare.

      Poate beneficia de implant dentar orice pacient cu o stare de sanatate buna, fara afectiuni grave si cu o igiena orala foarte buna, indiferent de varsta.

      Care sunt etapele de tratament in implantologie dentara?

      La prima intalnire cu medicul stomatolog, acesta va efectua o consultatie si anamneza amanuntite, un radiodiagnostic si un plan de tratament.

      Urmeaza intr-una din sedintele viitoare, inserarea implantului, interventie nedureroasa si netraumatizanta pentru pacient.

      Dupa 7 zile de la interventie se indeparteaza firele de sutura, daca interventia de inserare a impus folosirea lor.

      Urmeaza perioada de osteointegrare, iar dupa acest interval se trece la incarcarea implanturilor cu lucrari protetice fixe sau suprastructuri mobilizabile.

       

      implantologie dentaraimplant dentar

      Implantologie
  • Protetica dentară
    • Protetica Dentara
       

      Protetica dentara  studiază metodele şi tehnicile de protezare cu ajutorul lucrărilor (pieselor, restaurărilor) protetice fixe sau mobilizabile. În general, protezele fixe sunt confecţionate în laborator, de către tehnicianul dentar, dar numeroase proteze fixe provizorii pot fi realizate şi în cabinetul stomatologic. Prin contrast, protezele mobilizabile (parţiale sau totale) pot fi îndepărtate voluntar, de către pacient.

      Intrebari frecvente în protetica dentara

      Dacă am o lucrare protetica şi dinţi naturali în gură pot să fac albirea?

      Puteţi să folosiţi gutierele cu materiale speciale pentru albit dintii. Ele aşezate pe arcade vor avea efect numai asupra dinţilor naturali, iar lucrarea protetica îşi va menţine culoarea obţinută în laborator.

      Care este cel mai bun material recomandat in protetica?

      Portelanul este cel mai compatibil material în protetică. Se pot realiza lucrari integral ceramice; ceramica pe suport din material nobil aur sau nenobil Cr-Ni.

      Dupa cat timp trebuie sa imi inlocuiesc coroanele cu altele noi ?

      Durabilitatea in timp a lucrarilor protetice este influentata de mai multi factori printre care cei mai importanti sunt :
      - calitatea structurii dentare peste care se aplica coroana
      - rezistenta bontului dentar
      - existenta unor obiceiuri vicioase: spargerea samburilor intre dinti.
      - mentinerea unei igiene riguroase la nivelul cavitatii bucal

      De ce varianta lucrarilor metalo-ceramice este cea mai des indicata in protetica?

      În protetica, acest tip de lucrari confera avantaje incontestabile din punct de vedere estetic si functional comparativ cu alte tip de lucrare protetica. De exemplu:
      -stabilitate coloristica excelenta
      -rezistenta mare la uzura
      -biocompatibilitate cu tesuturile invecinate
      -retentie scazuta de placa bacteriana

      Protetica dentară
  • Profilaxie Dentara
    • Cu totii ne dorim un zambet frumos si sanatos.

      Profilaxia este in prezent cea mai la indemana metoda de a mentine si imbunatatii sanatatea si frumusetea dintilor.

      Preventia afectiunilor dentare consta in consultul stomatologic periodic (o data la 6 luni), in indepartarea placii bacteriene de la nivelul dintilor (detartraj cu ultrasunete si periaj profesional), fluorizari periodice, sigilari ale santurilor si fosetelor.

      Un rol la fel de important il are si instruirea pacientului in vederea mentinerii unei igiene dentare corecte si constante.

      Profilaxie Dentara
  • Radiologie si Tomografie 3D
    • Clinica de Implantologie si Stomatologie Vivas Dent este incantata sa va prezinte sistemul de imagistica intra-orala Kodak 2100. Acest sistem ajuta profesionistii in medicina dentara sa obtina imagini de inalta rezolutie la o doza extrem de redusa de radiatii si totodata la un pret accesibil.

      Datorita tehnologiei one-shot productivitatea si calitatea imaginii sunt crescute, rezultatul final obtinandu-se in mai putin de o secunda. Depinzând de zona anatomica care este examinata si de greutatea pacientului, echipamentul Kodak 2100 seteaza timpul de expunere in mod manual, calculeaza si afiseaza doza de radiatie corespunzatoare. Aceasta inseamna ca expunerea la radiatii a pacientilor poate fi monitorizata.

       

      Vivas Dent - Tomografie Digitala 3D

      Începând cu luna octombrie 2010, noile descoperiri tehnologice vin sa largeasca serviciile Clinicii Stomatologice Vivas Dent, aflat in centrul orasului Arad, pe strada Octavian Goga nr. 21. Astfel, se lanseaza primul serviciu de radiologie dentara digitala completa (panoramice, teleradiografii, retroalveolare) si primul serviciu de Tomografie Computerizata (CT) dentara în trei planuri, cu reconstructie spatiala.

      Clinica Vivas Dent ofera o serie de servicii destinate medicilor dentisti, chirurgilor maxilo faciali, implantologilor, ortodontilor in vederea stabilirii unui plan de tratament. Folosim tehnologie avansata si aparatura de ultima generatie, digitala, ceea ce permite scanari rapide, confortabile, cu utilizarea unor doze foarte reduse de radiatii. De asemenea, fiecare expunere este insotita de protectia pacientului cu sorturi de plumb pentru evitarea iradierii zonelor de minim interes. Serviciile noastre includ computer tomografii dentare de doua dimensiuni (12 x 7 cm si 5 x 5 cm), radiografie panoramica, teleradiografie, fotografii intraorale si extraorale si radiografii uzuale periapicale, ocluzale sau cu film muscat. Pentru o detaliere completa a serviciilor oferite accesati pagina de servicii. Rezultatele sunt foarte clare si se elibereaza pe suport digital in cateva minute, impreuna cu un soft de vizualizare, livrat gratuit medicilor colaboratori.

      De asemenea oferim arhivarea tomografiilor si radiografiilor efectuate la centrul nostru in format digital in asa fel incat veti avea un suport suplimentar in cazul in care imaginile initiale au fost pierdute sau deteriorate.

      Radiologie si Tomografie 3D